Atunci cand Final Distribution a lansat linia de productie a jgheaburilor si burlanelor Novatik, a introdus pe piata un element nou, pe care alti producatori/comercianti de sisteme pluviale nu l-au promovat, din varii motive.
Este vorba de cotul gofrat. Parerile despre acest element al sistemului au fost atat de impartite, incat cred ca sunt necesare niste clarificari. Sunt multi oameni, in general montatori si distribuitori si – culmea – mult mai putini clienti finali care reclama anumite aspecte datorita, dupa parerea mea, lipsei de informatie si subiectivismului. Sa le luam pe rand.
1. Pliurile cotului gofrat mentin apa in interior. Nimic mai fals. Fotografia de mai jos spune tot. Procedeul de pliere este astfel conceput incat nu permite apei sa ramana in interior.
2. Cotul gofrat nu arata asa de bine precum cel clasic. Asta este o parere pur subiectiva si tine de gusturile fiecaruia. Vorbesc pentru montatori si distribuitori cand spun ca nu cred ca putem sa ne dam cu presupusul despre ce i-ar placea sau nu clientului din fata noastra. Aspectul este o problema de perceptie.
3. Cotul gofrat cedeaza mai usor la inghet decat cel clasic. Inca o afirmatie care nu are nimic de-a face cu realitatea. Din punct de vedere al imbinarii, cotul gofrat nu este cu nimic mai prejos decat cel negofrat. Mai mult decat atat, cotul gofrat are o singura imbinare, pe cand majoritatea celor negofrate au doua imbinari diametral opuse.
Realitatea este ca orice e nou se loveste de o anumita inertie provenita din conservatorismul si comoditatea oamenilor care sunt prea putin dispusi sa faca o evaluare onesta. Daca se analizeaza in mod corect situatia, concluzia fireasca este ca acest cot gofrat este in realitate mai eficient decat cel clasic, si iata argumentele:
Pierderile de material sunt zero, de unde si un pret eficient. Mai jos este o imagine cu materialul ramas dupa realizarea unui cot negofrat. Aceste pierderi se vor regasi in pretul final al produsului.
Procesul de fabricatie permite o foarte mare flexibilitate in ceea ce priveste numarul de pliuri si raza curburii, ceea ce nu se intampla in cazul cotului negofrat, de unde rezulta o mult mai mare adaptabilitate in sistemul pluvial complet.
Se pot realiza elemente intermediare cu cot, sau chiar elemente intermediare de tip “S”, care contin ambele coturi. Rezulta un sistem mai sigur, existand mai putine imbinari, si un montaj mai rapid.
Pana la urma, sa nu pierdem din vedere ca acest cot gofrat indeplineste cu succes exact functia pentru care a fost creat, oferind in acelasi timp flexibilitate mai mare si un pret mai eficient.
nu e ceva nou! roofart il face de 3-4ani, intr-adevar e mai ieftin… mie cel putin dpdv estetic imi repugna
Poate că nu e nou pe piață, dar în mod cert n-a fost promovat. Iar vis-a-vis de estetic… de gustibus et coloribus non est disputandum 🙂 Și dacă-și face treaba lui de cot la un preț mai mic, de ce nu?